[vc_row][vc_column][vc_column_text]Lucrările de reconstrucție a Cetății Feldioara s-au încheiat și au fost recepționate astăzi. Proiectul a început în anul 2013, când forul județean a preluat în totalitate administrarea realizării acestei cetăți. Amplele lucrări au transformat din temelii vechiul edificiu teuton care datează din secolul al XIII-lea, redându-i măreția de odinioară, ținând cont că din aceasta mai rămăseseră în picioare doar trei ziduri.
Investiția a totalizat 12.379.295,67 lei, în condițiile în care valoarea estimată inițial a fost de 23 de milioane de lei, iar licitația a fost adjudecată la suma de 15.362.951,61 lei. Astfel s-a realizat o economie la bugetul județean de peste 3 milioane de lei.
Lucrările au fost laborioase, constând nu doar în restaurarea zidurilor cetății, ci și într-o cercetare arheologică aprofundată a întregului sit istoric realizată sub coordonarea arheologului Daniela Marcu-Istrate. Descoperirile arheologice au evidențiat că dealul cetății a fost locuit cu mii de ani în urmă, fiind scoase la lumină artefacte surprinzător de bine conservate din perioadele neolitică (cultura Cucuteni), geto-dacică și medievală, care urmează să fie valorificate în cadrul unor viitoare amenajări muzeistice.
Forma inițială a cetății nu a fost cunoscută în totalitate
În paralel au fost restaurate toate turnurile și zidurile de incintă (turnurile de Nord, Sud, Est, Vest și zidul Zwinger de protecție), iar fortificațiile teutone inițiale au fost conservate. În curtea interioară au fost puse în valoare, prin marcare la nivelul solului, resturile unei capele inițiale și ale unei mănăstiri cisterciene. De asemenea, a fost reconstruită fântâna și s-a amenajat un spațiu de belvedere pe zidul de strajă, de unde poate fi admirată panorama Țării Bârsei.
În condițiile în care forma inițială a cetății nu a fost cunoscută în totalitate, au fost reconstruite doar turnurile și zidurile despre care existau informații certe cu privire la aspectul lor. S-au făcut lucrări de consolidare, subzidiri, injectări și alte forme conservare a zidurilor vechi, după care a urmat reconstrucția, folosindu-se piatră, cărămidă, lemn și învelitori din țigle ceramice. S-a ales ca moment de restaurare secolul al XVII-lea, atunci când cetatea era tencuită. Pentru a nu se face confuzia între zidurile inițiale și ceea ce s-a construit acum, constructorii au folosit lemnul.
„Acum, la finele lucrărilor, Cetatea Feldioara devine un important punct de reper pe harta turistică și culturală a județului. Orice obiectiv turistic este important pentru județ, dar și pentru localitate în care se găsește. Este și cazul Cetății Feldioara, de aceea îl felicit pe domnul primar modul în care a colaborat cu administrația județeană în finalizarea acestui proiect. De acum înainte, Primăria Feldioara împreună cu Consiliul Județean trebuie să facă demersuri pentru a face cunoscută cetatea atât în țară, cât și în străinătate. Prin creșterea numărului de turiști va crește nivelul de trai al locuitorilor din Feldioara și implicit din județul Brașov”, a precizat Adrian-Ioan Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov.
Cetatea va fi deschisă turiștilor abia în luna septembrie, după cum a precizat primarul Sorin Taus.
[/vc_column_text][/vc_column][/vc_row][vc_row][vc_column][vc_gallery type=”image_grid” images=”48720,48719,48718,48717,48716,48715,48714,48713,48712,48710,48709,48708,48706,48707″][/vc_column][/vc_row]
5 comentarii
Cetatea Feldioara arata mult mai bine. Sper sa imi fac timp in acest weekend sa fac o vizita. Sunt curios de calitatea lucrarilor.