Economic

Afacerea cu carne a familiei Șoneriu s-a prăbușit anul trecut. Pierderile depășesc 3,8 milioane de euro

Afacerile companiei Austin Meats, fosta companie CarmOlimp, s-au prăbușit anul trecut cu peste 40%, de la 55,58 milioane de lei la 31,87 milioane de lei (peste șapte milioane de euro), arată datele de pe site-ul Ministerului de Finanțe. În același timp, compania a trecut de la un profit de 2,91 milioane de lei la pierderi de 17,48 milioane de lei (3,88 milioane de euro).

Compania CarmOlimp și-a schimbat denumirea la începutul acestui an în Austin Meats. Potrivit lui Valentin Șoneriu, soțul acționarului unic al companiei, Mihaela Șoneriu, numele este ales după orașul în care a locuit el în perioada 1994 – 2004.

Pornită în 1993 ca o afacere de familie, sub denumirea CarmOlimp, compania a fost deținută până anul trecut de familia Olimpiu și Carmen Soneriu. Familia se mai ocupă și de creșterea porcilor, a vacilor și a oilor, de aceea au primit și cea mai mare subvenție în 2016 pentru creșterea animalelor.

Olimpiu Șoneriu a cesionat în decembrie 20015 cele 99,99% din acțiunile companiei către Mihaela Șoneriu, nora sa, pentru suma de 16,49 milioane de lei (circa 3,7 milioane de euro).

În 2015 producătorul a înregistrat o cifră de afaceri de 55,5 milioane de lei (12,3 milioane de euro), în scădere cu 36% față de 2014. Profitul a crescut de la 848.384 de lei în 2014 la 2,9 milioane de lei în 2015.

Compania a intrat în insolvență pe 1 februarie la solicitarea creditorilor săi – BRD- Group Societe General, Ropardo și Gabriela Simona Cândea.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*