Social

„Cotă de vânătoare” de 60 de capre negre în Brașov. Costul vânătorii unui exemplar se ridică și la 10.000 de euro

 

Teoretic, în țara noastră, sunt 8.000 de exemplare de capră neagră. Evaluarea a permis Ministerului Apelor și Pădurilor să aprobe în jur de 450 de exemplare care să fie vânate în fiecare an.

Brașovul se numără printre județele unde s-a vânat deja un număr destul de mare de capre negre din cele 446 permise până în luna mai. Astfel, conform datelor prezentate de către Libertatea, în județul Brașov au fost vânate 60 de exemplare, însă primele două locuri sunt ocupate de Vâlcesa, unde au fost vânate 90 de capre negre și Argeș, 88 de exemplare.

Cota de vânat a acestei specii este stabilită de specialiștii Ministerului Apelor și Pădurilor și ține cont în primul rând de o evaluare a numărului exemplarelor care trăiesc în țara noastră, estimare care acum se ridică la 8.000 de exemplare. Spre exemplu, cota de vânat la capră neagră pentru perioada mai 2017-mai 2018 a fost stabilită la 480 de capete, dintre care 239 masculi și 241 femele. Anul trecut, pentru perioada mai 2016-mai 2017, ministerul de specialitate a dat o cotă de vânătoare de 446 de exemplare, dintre care 219 erau masculi și 227 erau femele. Conform datelor prezentate de Libertatea de către o asociație de profil, o partidă de vănătoare pentru o capră neagră ajunge cu tot cu transportul în România, cazare și asistență pleacă de la 3.500 de euro și ajunge la 10.000 de euro.

Federația Coaliția Natura 2000 a observat că nivelul cotelor de vânătare permise până în mai 2018 nu a fost pus în dezbatere publică odată cu ordinul de ministru. „Pentru a înțelege criteriile care au stat la baza stabilirii cotelor de recoltă vă rugăm să prezentați spre dezbatere publică și studiul de impact asupra speciilor de faună de interes cinegetic, efectuat conform Legii 24/2000 privind normele de tehnică legislativă”, a cerut Liviu Cioneag, director executiv Federația Coaliția Natura 2000

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*