Radu Fluture, directorul de cazare al hotelului de patru stele Teleferic, din Poiana Brașov, a fost concediat în urma declarațiilor potrivit cărora au fost aduși angajați străini pentru că sunt mai harnici decât românii. Fluture spunea în martie că în ciuda faptului că niciun angajat al instituției nu este plătit cu salariu minim, românii nu prind gustul unor joburi în lanțurile hoteliere de la noi. Mai degrabă preferă să lucreze peste hotare, unde câștigă mai mulți bani. Ei, spunea Radu Fluture, nu au idei, nu mai zâmbesc decât forțat – dacă o faci forțat, înseamnă că nu faci ce-ți place, și atunci când le spui să-și facă treaba, își iau haina din cui și pleacă. Conducerea hotelului susține că încetarea colaborării s-a făcut cu acordul ambelor părți.
„Filipinezii sunt mult mai harnici decât românii. Iar asta, poate pentru că înainte munceau câte 18-19 ore pe zi, în ţările arabe sau pe vasele de croazieră. (…) vin aici, ştiu să-şi impună punctul de vedere, adică nu acceptă să fie scalvi şi propun idei pertinente, ceea ce românii nu fac. Dar, într-adevăr, ne confruntăm cu o criză de personal bine pregătit, deşi ne ghidăm după nişte reguli simple: nu plătim pe nimeni cu salariu minim pe economie şi nu luăm din personalul celorlalte hoteluri”, spunea Radu Fluture.
2 comentarii
Au adus un filipinez…
da da filipinezii sunt cei ai seriosi oameni de pe Pamant si romanii cei mai fraieri.
Sa faca bine sa plateasca si o sa mumneasca si romanii, altfel sa aduca si indieni, vietnamezi, congolezi, poate ne face un pustiu de bine si inchide taraba domnul patron…..