Economic

Industria auto reprezintă două treimi din exportul brașovean. Germania a „înghițit” mărfuri de 200 de milioane de euro produse în Brașov în primele două luni

Firmele brașovene au exportat în primele două luni mărfuri în valoaree de 507,045 milioane de euro, în creștere cu 8,1%, în timp ce importurile au urcat mai modest, cu 5,6%, până la 440,262 milioane de euro. În aceste condiții, excedentul comercial al județului a urcat de la 52,081 milioane de euro la 66,783 milioane de euro.

În cadrul Regiunii Centru, în clasamentul judeţelor referitor la volumul exportului, judeţul Braşov a ocupat locul

I, cu o pondere de 31,1%. Locul II îi revine judeţului Sibiu cu o pondere de 29,3% şi este urmat de Alba(24,8%), Mureş(8,4%), Covasna(3,5%) și Harghita(2,9%).

La nivel național, Brașovul este pe locul cinci în topul județelor, realizând

5,2% din exporturile la nivel naţional, după Bucureşti(15,9%), Timiş(10,3%), Argeş(10,2%), Arad(5,8%). În ceea ce privește importurile, Brașovul ocupă locul șapte, realizând 4,0% din importurile la nivel naţional, după Bucureşti(29,4%), Ilfov(8,2%), Timiş(7,5%), Argeş(6,3%), Prahova(4,7%) și Arad(4,5%).

Ponderea principală în structura pe produse a exporturilor din judeţul Braşov o deţin maşinile, aparatele şi echipamentele electrice; aparatele de înregistrat sau de reprodus sunetul şi imaginile (37,2%) şi mijloacele de transport (29,8%). Mai exact, industria auto reprezintă două treimi din exporturile companiilor brașovene.

La import ponderea principală în structura pe produse o deţin maşinile, aparatele şi echipamente electrice; aparatele de înregistrat sau de reprodus sunetul şi imagini (32,1%) urmate de metale comune şi articole din acestea (19,1%) şi materiale plastice, cauciuc şi articole din acestea (10,4%)

Valoarea schimburilor intracomunitare de bunuri a fost de 443,830 milioane de euro la expedieri şi 385,347 milioane de euro la introduceri.

Principalele ţări partenere ale judeţului Braşov la export au fost Germania (39,9% – peste 200 de milioane de euro), Franţa (7,4%), Italia (6,8%), Spania (5,9%), Polonia (5,5%), Belgia (3,6%), Marea Britanie (3,1%), Turcia (2,7%), Ungaria (2,4%) și Slovacia (2,3%), în timp ce pe partea de importuri au fost preferate Germania (38,9%), Italia (9,2%), Franţa (7,4%), China (4,7%), Austria (4,3%), Marea Britanie (4,2%), Polonia(3,54%), Ungaria(3,53%), Olanda (3,4%) și Cehia (2,7%).

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*