General

Pe lângă tarifele mai piperate impuse de Primărie, brașovenii au venit și cu propuneri de reguli mai aspre în parcările publice și de reședință

Foto: mitocani.ro

Primăria Brașov a lansat în dezbatere publică, la jumătatea lunii trecute, un nou Regulament de organizare şi funcţionare al sistemului de parcare din municipiul Braşov. Brașovenii au putut aduce unele propuneri cu privire la regulile stabilite prin acest act normativ local, astfel că la Primărie au fost înregistrate, în total, 23 de observații și propuneri venite de la 9 brașoveni.

Dubele și camionetele parcate anapoda le dau bătăi de cap multora

Principala problemă pe care au ridicat-o brașovenii este aceea a reglementării staționării autoutilitarelor (dube, camionete) atât în parcările de reședință, cât și în cele publice. Parcarea acestui tip de autovehicule creează probleme atât din punct de vedere al accesului spre celelalte locuri de parcare, al vizibilitițăii, dar și al ciruclației pe carosabil, ținând cont că lungimea acestora este mai mare decât cea a unui autoturism, iar lcourile de parcare sunt amenajate la dimensiunile unor autoturisme normale.

De asemenea, în observațiile aduse s-a făcut referire și la „portițele” care sunt lăsate în vederea parcării neregulamentare pe străduțele laterale, atât în zona centrală, cât și în cartiere, ceea ce duce la îngreunarea traficului și a accesului către locuințe a riveranilor.

Ori taxăm toate parcările, ori nu mai taxăm deloc!

Alte observații au fost legate de parcările publice fără plată din anumite zone, cum ar fi de exemplu cele de pe strada Castelului. Deoarece sunt aproape de zona centrală, toată lumea se înghesuie să staționeze aici, ca să nu mai plătească, astfel că se creează un trafic intens pe această stradă, iar cei care locuiesc în zonă sunt nevoiți să parcheze la distanțe mari de casă, ținând cont că locurile se ocupă imediat. Astfel, una dintre persoanele care au adus observații la acest proiect de regulament a propus ca odată cu adoptarea noului regulament să se efectueze taxarea în toate parcările publice pentru a nu mai exista această „goană” după parcările gratuite sau… să se parcheze oriunde gratuite.

Totodată, în ceea ce privește locurile de reședință, un brașovean a propus ca pe perioada cât nu sunt ocupate de către cel care a închiriat locul, să poată parca și alții, iar locurile să nu mai fie blocate cu diverse sisteme.

În schimb, a fost adusă în discuție și situația unităților de cazare din centru, care nu au locuri de parcare, și îi îndrumă pe clienți să parcheze pe anumite străduțe, ca să nu plăteaxcă. Astfel, s-a propus ca respectivele unități care nu au parcări să fie obligate să le asigure locuri clienților în parcările publcie, în schimbul achitării unui amendament. Un alt brașovean a venit în schimb cu propunerea ca Regulamentul să conșină și o prevedere care să interzică accesul autovehiculelor poluante în zona centrală a Brașovului.

Ce facem în cazul noilor dezvoltări imobiliare?

O altă problemă semnalată este cea a parcărilor din noile zone de dezvoltare, deoarece în acest moment există un paradox. Deși dezvoltatorul imobiliar, pentru a obține autorizația de construire, este obligat să prevadă cel puțin loc de parcare pentru fiecare apartament, în momentul în care se vând locuinețele, locurile se vând separat, iar marea majoritatea nu își cumpără și parcarea, ținând const că sunt consturi destul de mari, astfel că apoi își parchează mașinile pe trotuarele publice sau pe străzile din zonă. Soluția ar fi ca odată cu vânzarea apartamentului să fie inclusă obligatoriu și vânzarea locului de parcare.

„Propunerile au fost transmise Direcției Tehnice, care le va include pe cele oportune în proiectul de hotărâre, iar în prima ședință a Consiliului Local va fi prezentat noul regulament”, a precizat viceprimarul Brașovului Barabas Laszlo.

Primăria Brașov vrea „tarif european” dublu în parcările publice: 3 lei/oră în centru și 1,5 lei/oră la periferie

 

6 Comentarii

  1. Încă o problemă ar fi aparatele de taxat din parcări care merg doar cu monezi, aceasta fiind o mare problemă.
    Nu mi se pare normal să umblu cu pumnul de monezi ca să plătesc parcarea.
    Ar trebui introdusă și posibilitatea ca parcarea să fie plătită și cu bancnote de 1 sau 5 lei.

  2. O problema este locul de parcare cand mergi in vizita la cineva. Toate locurile de parcare sunt cu resedinta si apar tot timpul scandaluri.

  3. Merge din aplicatie pe smartphone si Android si IOS

  4. Subscriu cu iesirea de pe Sitei in Mihai Viteazul. Ca sa te poti asigura trebuie sa fii deja pe cu portiera pe banda respectiva. Cat de greu sa montezi o oglinda?

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*