Imobiliare, Stiri Brasov

Programul Prima Casă va fi suplimentat în această săptămână

Săptâmâna aceasta Ministerul Finanţelor ar urma să suplimenteze plafonul programului Prima Casă cu circa 500 de milioane de lei, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse din cadrul Finanţelor.

“Se prefigurează suplimentarea plafonului programului Prima Casă, dar cel mai probabil suma nu va depăşi 500 de milioane de lei, la fel ca anul trecut”, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse din cadrul Ministerului Finanţelor.

Prima Casă a atins un record – 500 de români şi-au depus actele zilnic pentru o locuinţă cu avans mic şi garanţii de la stat.

Cele mai multe bănci înscrise în program susţin că au epuizat fondurile. De exemplu, cea mai mare bancă din România, BCR, a finalizat încă din martie plafonul alocat pentru Programul Prima Casă 2017 din punct de vedere al aprobării financiare. Banca nu mai primeşte noi dosare.

“Plafonul primit de BCR din fondul alocat prin Programul Prima Casă 2017 a fost finalizat din punct de vedere al aprobării financiare la numai o lună după ce l-am primit, în martie. În momentul de faţă am trimis către Fond (Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri – FNGCIMM) aproape întreaga sumă. Avem o întârziere pe aprobările de la Fond. În acest moment nu mai luăm dosare de credit prin Prima Casă”, a precizat Dana Demetrian, vicepreşedinte executiv al BCR.

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*