Lucrările efective de consolidare și modernizare a Corpului B de la Spitalul Clinic Județean de Urgență nu au început efectiv fiind în continuare așteptat avizul final de la Ministerul Sănătății pentru mutarea secțiilor care vor fi afectate de șantier. Până muncitorii vor intra „în pâine”, Consiliul Județean Brașov a lansat licitația pentru cea de-a doua etapă de lucrări de la unitatea sanitară, respectiv lucrările pentru îmbunătățirea performanței la incendiu a întregului pavilion central, la accesele către corpul B și recepția unității sanitare. Lucrările au fost estimate la suma de 1.168.820 de lei, fără TVA, respectiv 1,39 milioane de lei cu tot cu TVA.
Ofertele de la constructori sunt așteptate până în data de 8 iunie, urmând să fie evaluate până cel târziu în 4 iulie. Termenul estimat de finalizare a celei de-a doua etape de lucrări este de 6 luni. Necesitatea efecuării acestor lucrări a reieșit din raportul de expertiză tehnică P.S.I. întocmit de expertul tehnic siguranță la foc. Printre amenajările care ar urma să fie efectuate se numără: realizarea unei scări de evacuare exterioară, care să preia două fluxuri de evacuare cu targa; modificarea sistemului de hidranți exteriori: mărirea capacității de funcționare și asigurarea ariilor de acoperire corespunzătoare; instalarea de uși interioare rezistente la incendiu în spații subsol (tronson A și către bucătărie); închiderea unor goluri de fațadă la învecinarea cu blocul operator; realizarea unui perete antifoc între recepție și blocul operator, dar și realizarea de sisteme de presurizare la corpul A – acolo unde culoarele nu beneficiază de iluminat natural, respectiv posibilitatea evacuării naturale a fumului către exterior și, corelat cu acestea, instalarea de sisteme de autoînchidere la ușile existente. Reprezentanții CJ Brașov au precizat că amenajarea acestor elemente este absolut obligatorie pentru obținerea avizului I.S.U.