General

Primarul Predealului, Liviu Cocoș, a fost condamnat la un an de închisoare cu suspendare

Primarul staţiunii Predeal, Liviu Cocoş, a rămas definitiv cu condamnarea la 1 an de închisoare cu suspendare, în dosarul în care era acuzat de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, anunță mytex.ro
Curtea de Apel Braşov a respins ieri, ca nefondate, toate apelurile declarate în acest caz (inclusiv pe cel formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov şi de primarul Liviu Cocoş) şi a decis să menţină sentinţa din data de 27 aprilie 2016 a Judecătoriei Braşov, prin care edilul şi alţi 12 inculpaţi din dosar (pe atunci consilieri locali sau foşti consilieri locali în Predeal) fuseseră condamnaţi pentru abuz în serviciu privind atribuirea ilegală a unor locuinţe ANL.

Potrivit sentinţei date de Judecătoria Braşov şi menţinute de Curtea de Apel Braşov, Liviu Cocoş s-a ales cu pedeapsa principală de un an de închisoare cu suspendare, cu termen de supraveghere de 3 ani. Ca pedeapsă accesorie, magistraţii stabiliseră ca inculpatul să aibă interzis dreptul „de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţiile elective publice precum şi exercitarea dreptului de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat”, dar şi pedeapsa accesorie a fost suspendată pe durata de încercare de 3 ani. Prin urmare, Liviu Cocoş nu este obligat să renunţe la mandatul de primar câştigat din nou, anul trecut.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*