Stiri Brasov

Intervenție în premieră națională la Spitalul Sf. Constantin Brașov: primul Gastric Bypass efectuat cu ajutorul robotului daVinci

Mâine, în cadrul Spitalului Sf. Constantin din Brașov va avea loc o intervenție chirurgicală în premieră națională: Gastric Bypass robotic. Operația de chirurgia obezității va fi efectuată în cazul unui pacient de 44 de ani și are rolul de a reduce excesul ponderal, prin divizarea stomacului în două secțiuni: o secțiune de mici dimensiuni prin care se va desfășura tranzitul către intestinul subțire și o secțiune mai mare, exclusă din circuitul alimentar. Avantajele utilizării sistemului de chirurgie robotică pentru acest tip de procedură sunt spitalizarea de scurtă durată, cicatrici de mici dimensiuni, durere redusă, risc scăzut de infecție și sângerare și recuperarea rapidă. Invitat special la această intervenție va fi chirurgul Philippe Morel, Cetățean de Onoare al Brașovului și Profesor Onorific al Universității „Transilvania”. Prof. Dr. Philippe Morel este un chirurg de renume mondial, autorul primului transplant intestinal din lume între gemeni monovitelini (pacienți români din Brașov), cu o contribuție deosebită la progresul chirurgiei de transplant la nivel mondial (ficat, rinichi, pancreas, intestin și cluster multiorgan, promotor al chirurgiei robotice, LESS și al nanotehnologiilor, va participa la această primă intervenție chirurgicală alături de echipa de chirurgi brașoveni. Cu ocazia vizitei la Brașov, Prof. Morel va primi, în cadrul unei ceremonii oficiale ce va avea loc la Primăria Brașov începând cu ora 15:00, titlul de Cetățean de Onoare al Brașovului (acordat in anul 2014).

 

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*