Stiri Brasov

Avem nevoie de o parcare sub Parcul Central? Deocamdată, se alocă 170.000 de lei pentru un studiu de fezabilitate

În bugetul Brașovului pe 2017, la capitolul studii și proiecte, au fost alocate și fondurile necesare întocmirii studiului de fezabilitate pentru amenajarea unei parcări sub Parcul Central – Nicolae Titulescu. În vederea efectuării acestei documentații au fost alocate 170.000 de lei, însă realizarea proiectului depinde și de necesitatea amenajării unei astfel de facilități în zona centrală, în condițiile în care parcarea supraetajată de la Spitalul Militar este mai mult goală. Cele 306 locuri ale acesteia au fost ocupate în totalitate doar cu ocazia unor evenimente mai speciale, cum ar fi aprinderea iluminatului de Crăciun în centru sau cu ocazia Paradei Junilor din Duminica Tomei, dar și cu ocazia protestelor organizate în luna februarie.

„Având în vedere că în Planul de Mobilitate Urbană (PMUD) este prevăzută amenajarea unei parcări subterane în zona Parcului Titulescu, am prevăzut în buget sumele pentru studiul de fezabilitate al acestei investiții. Însă va trebui să ținem cont și de situația parcărilor de la Spitalul Militar Regina Maria”, a explicat purtătorul de cuvînt al Primăriei Brașov.

Proiectul amenajării unei parcări sub Parcul Central este unul mai vechi, însă nu au fost până acum fonduri la bugetul local în vederea realizării sale. În conformitate cu planurile edililor prezentate în 2014, prin conturarea acestei investiții și traficul rutier ar fi urmat să fie resistematizat în această zonă, iar autoturismele să tranziteze această porţiune din centru prin subteran, unde să fie asigurate şi locurile de parcare care acum sunt la suprafaţă.

Propuneri fantasmagorice pentru mobilitatea Brașovului: tunel rutier de la Județean până în Centrul Civic și parcări subterane prin tot centrul, inclusiv sub Piața Sfatului

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*