Stiri Brasov

387.000 de lei pentru începerea proiectelor de lărgire a străzii 13 Decembrie și de amenajare a podului hobanat care să lege zona Gării de Coresi

 

În bugetul pe 2017, Primăria Brașov a alocat fondurile necesare execuției documentației tehnice pentru două investiții importante în infrastructura rutieră ce vizează descongestionarea traficului din Tractorul, zonă care este într-o continuă dezvoltare imobiliară în ultimii ani.

Astfel, edilii au alocat 137.000 de lei pentru întocmirea studiului de fezabilitate pentru lărgirea străzii 13 Decembrie pe tronsonul dintre Pasajul CFR de la Făget și strada Henri Coandă, care se află în spatele Coresi Shopping Resort. Alte 250.000 de lei au fost alocate pentru studiul de fezabilitate necesar elaborării proiectului de amenajare a unui pod hobanat peste calea ferată, care să pornească din zona Sălii Sporturilor și să ajungă în zona străzii Turnului – Coresi. Primarul George Scripcaru a precizat că proiectul este inclus Planul de Mobilitate Urbană Durabilă, la capitolul infrastructură și pentru realizarea sa vor putea fi accesate fonduri nerambursabile prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020.

Noi planuri pentru zona Tractorul – Coresi: se lărgește strada 13 Decembrie, iar lângă noile blocuri ar urma să apară și alte hipermarketuri

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

2 Comentarii

  1. Pingback: O parte dintre proprietarii din zona Tractorul au început procedurile de cedare a terenurilor în vederea extinderii străzii 13 Decembrie - Biz Brasov

  2. Pingback: FOTO Tribuna fostului Stadion Tractorul este demolată pentru a lărgi strada 13 Decembrie - Biz Brasov

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*