Imobiliare

Reabilitări termice cu bani de la stat, în pas de melc: un bloc a rămas termoizolat pe jumătate, altul așteaptă șantierul, deși exista finanțarea de anul trecut

Sute de blocuri din municipiul Brașov au fost incluse de câțiva ani pe „lista de așteptare” în vederea includerii în Programul de creștere a eficienței energetice a blocurilor de locuințe inițiat de către Ministerul Dezvoltării, ținând cont că din 2011 Guvernul nu a mai alocat nici un leu în acest sens. La finalul anului 2015, Brașovul a primit o sumă modică în cadrul acestui program, sumă care a ajungea pentru execuția lucrărilor la 3 blocuri. Prin acest program al Guvernului, cheltuielile cu termoizolarea sunt asigurate în proporție de 50% de la Guvern, 30% de la bugetul local, iar 20% plătesc locatarii. Cele trei blocuri făceau parte de fapt dintr-o serie de 11 imobile pentru care ministerul a avizat proiectele de anvelopare încă din 2011.

Lucrări restante de peste 110.000 de lei la un bloc de pe Salviei

Costul total al reabilitării termice pentru acestea fusese estimat la suma de 553.000 de lei, iar, anul trecut, Primăria Brașov a reușit să definitiveze lucrările la un bloc de pe Calea București. Și la un alt imobil de pe strada Salviei nr. 6 lucrările au demarat anul trecut, însă constructorul, o firmă aflată în insolvență, nu s-a putut ține de treabă, astfel că edilii au reziliat contractul cu acesta, iar acum se caută un nou constructor, după cum a precizat purtătorul de cuvânt al Primăriei Brașov, Sorin Toarcea. Costul finalizării lucrărilor de la acest bloc sunt estimate la suma de 110.116,68 lei și vor trebui terminate în cel mult două luni de la semnarea contractului. În conformitate cu anunțul de licitație, firma care va câștiga contractul va trebui să finalizeze termoizolarea pereților blocului, să izoleze termic soclul blocului, să înlocuiască tâmplaria de pe casa scării, dar și să închidă balcoanele fiecărui apartmanet, precum și să termo-hidroizoleze terasa.

De asemenea, Sorin Toarcea a precizat că urmează să fie lansată și licitația pentru termoizolarea blocului de pe strada Hărmanului nr. 11 C, care a fost inclus în acest program guvernamental.

Sute de blocuri au rămas pe lista de așteptare

Până acum, în municipiul Brașov au fost reabilitate termic prin Programul Național 97 de blocuri, în anii 2009, 2010 și 2011. La Primăria Brașov, din partea asociațiilor de proprietari brașovene care voiau să fie incluse în Programul Național de reabilitare termică a blocurilor, erau depuse 320 de cereri, la finele lui 2012, când Ministerul Dezvoltării anunțase că vrea să continue programul cu ajutorul unei finanțări europene, dar, ulterior, s-a răzgândit. Pentru 126 dintre blocurile care stăteau la coadă pentru termoizolare, autoritățile locale întocmiseră deja proiectul tehnic, iar pasul decisiv în vederea demarării lucrărilor trebuia să îl facă Guvernul, care să aloce cofinanțarea necesară și apoi să se demareze licitațiile de execuție.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*