Stiri Brasov, Turism

Pentru renașterea Cetății Feldioara mai sunt necesare 3 milioane de lei. Fortăreața s-ar putea redeschide la finele lui iunie

Edilii din Feldioara speră ca până la finele lunii iunie să fie finalizate lucrările de reconstrucție a cetății medievale din localitate, care au început încă din anul 2012. Primarul Sorin Taus a precizat că pentru a se definitiva lucrările mai sunt necesare 3 milioane de lei, valoarea totală a investiției ridicându-se la suma de 13,8 milioane de lei.. „Am discutat cu administraţia judeţeană despre fondurile necesare finalizării lucrărilor şi cred că vom primi sprijin financiar. În baza documentelor şi cercetărilor istorice, au fost refăcute complet trei turnuri, iar un al 4-lea doar parţial. De asemenea, mare parte din ziduri au fost restaurate, poarta principală a fost reamenajată, iar în curtea interioară a fost pusă în valoare fundaţia vechii capele, ale cărei ziduri au fost descoperite în timpul descărcării arheologice. Toate lucrările au fost atent supravegheate. Acum, cetatea este vizibilă de pe DN 13 şi sunt deja întrebat când o deschid”, a precizat Taus.

Rămâne problema bisericilor fortificate

Conform proiectului de restaurare, cetatea va arăta ca în secolul al XVII-lea, perioadă în care s-au efectuat ultimele reparaţii la cetate, iar documentele istorice referitoare la modul în care arăta cetatea înainte sunt destul de sărace. Totodată, Primăria Feldioara vrea să se implice şi în restaurarea bisericilor evanghelice din localitate, respectiv din Feldioara și de la Rotbav. „Am solicitat de mai multe ori să ni se dea în administrare această biserică. Am putea accesa bani europeni pentru refacerea turnului şi pentru reabilitarea ei. Din păcate, reprezentanţii Bisericii Evanghelice tergiversează discuţiile. Tot ce am putut face a fost să obţinem, în luna decembrie a anului trecut, suma de 500.000 de lei de la Ministerul Dezvoltării Regionale, pentru lucrări de conservare a ce a mai rămas din turn”, a explicat primarul Feldioarei.

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*