Stiri Brasov, Timp liber

Cine este Carol Lehmann, „zeul muntelui” din Brașov

Foto - roclimbs.ro
Carol Lehmann în Piatra Mare. Foto – roclimbs.ro

O serie de străzi din Brașov poartă numele unor personalități locale, mai puțin cunoscute, dar care au avut o contribuție și s-au remarcat în viața comunității. De cele mai multe ori, nici măcar cei care locuiesc în respectivele zone nu știu de la ce vine numele străzii, însă au fost și cazuri când, la școală, la anumite ore, fie de dirigenție sau de istorie, profesorii au avut inițiativa de a face cursuri ceva mai practice, respectiv ca elevii să cunoască cel puțin persoanele din spatele denumirilor de străzi din cartierul lor.

De exemplu, în amintirea lui Carol Lehmann, o figură deosebită a alpinismului românesc, una dintre străzile din spatele fostei fabrici Carpatex, de la baza Dealului Melcilor, îi poartă numele. Denumirea străzii este oarecum confuză, „Karl Lehmann”, deoarece nu se știe cu siguranță dacă autoritățile care au botezat-o la acea vreme au comis eraorea din cauza faptului că acesta era cunoscut și sub numele de Karl sau au încurcat numele cu cel al bunicului său. De asemenea, un club montan îi poartă numele, Asociatia Eco-Club Montan „Carol Lehmann” Brașov, înființat în 2001, iar un refugiu din Munții Piatra Craiciului (Vârful Ascuțit) a primit numele său.

Mersul cu „pas Lehmann”

Lehmann era un om respectat și era privit ca un zeu al muntelui. „Trecea pe stradă sprinten, elastic, cu un rucsac în spinare, bocanci și un piolet într-o mână. Omul munte. Avea un mers calculat ca un ceasornic, indiferent de împrejurare, mers care îl ajuta sa-și conserve energia pe o perioadă îndelungată. Unii chiar au denumit asta: „pasul Lehmann” și au putut constata că acest stil de mers îi ajută să urce pe munte aproape fără să obosească. Intra într-un soi de rezonanță cu mediul și pacă pașii îl purtau singuri spre locul unde avea de mers” este descris temerarul într-un articol publicat de edituramateescu.ro.

El s-a născut la Bran în 1894, fiind nepotul lui Karl Lehmann, pădurar, fost ghid al S.K.V. pentru ascensiunile în Bucegi cu plecarea din Bran. A mers pe munte încă de copil, de pe la 1900 şi cunoaştea perfect munţii Bucegi, Piatra Craiului şi Munţii Făgăraşului.

Carol Lehmann parcurgea distanțe incredibile pentru un om obișnuit, cu punct de plecare de la locuința sa din Brașov, de pe strada Nicolae Bălcescu nr. 2. „Pentru el era o nimica toată să meargă pe jos din centrul Brașovului până la Omu, prin Râșnov și Bran, pe la uzina electrica, apoi la stâna lui Hărman cel tânăr și tot așa, până ajungea în Valea Cerbului, apoi la Mălăești, urca prin hornuri, la Lacul Țigănești, și tot așa până la Omu. După aceea, străbătea platoul Bucegilor. Îl cunoșteau până și pietrele. În tinerețe, omul acesta a venit pe jos tocmai din Siberia… De Anul Nou sărbătorea într-un mod aparte, alături de motanul lui credincios. Îl vâra în rucsac și plecau împreuna din centrul Brașovului la „Șapte scări”, cale de vreo 20 de kilometri, pe un ger de crăpau pietrele. Toată noaptea stăteau acolo, mâncau ceva, beau apă sau ceai cald din termos, apoi se întorceau acasă, ca doi prieteni de-o viață”, mai povestește Răzvan Mateescu de la Editura Mateescu, care a fost prieten de familie cu familia lui Lehmann.

A contribuit la realizarea unor drumuri forestiere și cabane

În perioada 8-13 martie 1937, Carl Lehmann a făcut o şcoală de schi, la Sâmbăta, în Munţii Făgăraşului, ca instructor. Din 1936 a fost angajat de O.N.T. Braşov, ca ghid. În această calitate a condus pe munţi mai ales turişti străini. În afară de ocupaţia de ghid, Carl Lehmann a lucrat la realizări de drumuri montane (a construit, între altele, drumul de legătură între Prepeleag şi noua cabană Mălăeşti), la construcţia cabanelor Grind, Bunloc, Mălăeşti, Curmătura, Poiana Teslei, Pasul Predeluş, Valea Rece, a refugiilor Grind, Peştera de gheaţă, 7 Noiembrie şi la Scări – în Piatra Mare. Frumuseţile alpine i-au deschis lui Carl Lehmann gustul pentru arta fotografică, aşa că a imprimat pe peliculă mii de imagini cu peisaje din munţii cutreieraţi de el. Carl Lehmann cunoaşte atît de bine munţii Bucegi, Piatra Mare, Cristianul Mare, Piatra Craiului, Munţii Făgăraşului şi Ciucaşul, și la 90 de ani, cînd i se vorbea de un colţ, de o vale, o potecă, un pîrîu oarecare, imediat te completa cu o mulţime de amănunte. În afară de bibliotecă, de fotografii şi documentele pe care le posedă, Lehmann însuşi apare ca o adevărată enciclopedie alpină. Referindu-se la calităţile lui de ghid, doctorul Alexandru Rudeanu l-a caracterizat astfel: „Pentru versantul nordic (al Munţilor Făgăraşului, n.n.) trebuie să vorbim în primul rînd de Lehmann de la Oficiul de turism Braşov. Trebuie să spunem numaidecît că nu este vorba de o călăuză obişnuită, ci de un excelent camarad de munte. Cunoaşte regiunea foarte bine, ştie nomenclatura exactă a locurilor şi este un gentleman perfect…”, după cum se precizează într-un interviu acordat de Lehmann la împlinirea a 90 de ani în publicaţia Almanah Turistic 1985. Acesta s-a stins din viață în 1990.

Din păcate, principala enciclopedie online, Wikipedia, nu amintește nimic despre această personalitate, iar singurul „Karl Lehmann” prezentat de aceasta este un cardinal german.

 

 

 

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

2 Comentarii

  1. Multumesc. Pai puteti chiar dvs. sa propuneti articolul la Wikipedia. Scrieti-l cu date biografice cum sunt scrise cele de acolo, si puteti sa-l adaugati si singur. https://en.wikipedia.org/wiki/Wikipedia:Your_first_article

  2. Din 1936 la ONT Brasov? Ma mir.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*