General

18 autobuze și troleibuze ale RATBV lipseau de pe traseu la ora 14.00, față de 41, câte „înghețaseră” ieri dimineață

autobuz-ratbvÎn această dimineață, temeperaturile au fost ceva mai blânde, astfel că transportul în comun din municipiul Brașov nu a mai fost foarte tare afectat. Dacă ieri dimineață, după ora 8.00, când mercurul din termometre coborâse până la – 29 de grade Celsius, lipseau de pe trasee 41 de autobuze și troleibuze, în această dimineață la ora 8.00, lipseau de pe traseu doar 11 mașini, care întâmpinaseră diverse defecțiuni.

Numărul de mijloace de transport care s-au defectat pe parcursul zilei a fluctuat, ținând cont că mașinile erau duse la garaje pentru a fi reparate și reintroduse pe trasee, astfel că în conformitate cu ultimele monitorizări de la ora 14.00, lipseau de pe trasee 18 autovehicule din peste 130, cât sunt programate să circule în mod normal la această oră, după cum a precizat purtătorul de cuvânt al RATBV SA, Silviu Ștefan. „Din dispecerat se fac eforturi pentru a se echilibra situația, astfel încât să nu rămână trasee descoperite”, a explicat Silviu Ștefan

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*