Economic

Vânzarea Rom Paper, estimată la 4,2 – 6,5 milioane de euro

rom-paper-1Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Vrancart Adjud, producător de hârtie pentru carton ondulat, a preia compania braşoveană Rom Paper, care are în portofoliu brandul Mototol. Achiziţia are o valoare situată între 4,2 milioane de euro şi 6,5 milioane de euro.

„Autoritatea de concurenţă a evaluat operaţiunea de concentrare economică din punct de vedere al compatibilităţii acesteia cu un mediu concurenţial normal, în conformitate cu Regulamentul privind concentrările economice. Analiza Consiliului Concurenţei a condus la concluzia că operaţiunea de concentrare economică nu ridică obstacole semnificative în calea concurentei efective pe piaţa naţională sau pe o parte a acesteia”, se arată într-un comunicat al Consiliului Concurenţei.

Rom Paper a fost înfiinţată în anul 2002 de Claudiu şi Nicoleta Puchin şi are ca obiect de activitate producţia şi comercializarea de şerveţele de masă, prosoape pliate, hârtie igienică, prosoape cosmetice şi şerveţele la cutie. Acţionarul fondator Claudiu Puchin şi-a păstrat funcţia de director general în cadrul companiei.

Compania a avut o cifră de afaceri de 51 milioane de lei în 2015 ( ultimele date disponibile) şi exportă în şapte ţări precum Ungaria, Cehia, Slovacia, Polonia, Republica Moldova şi Bulgaria. Aproximativ 30% din producţia fabricii din judeţul Braşov merge la exporrt. De asemenea, Rom Paper este prezent în peste 500 de supermarketuri şi hipermarketuri, dar şi în alte magazine din comerţul tradiţional unde producătorul braşovean a intrat prin intermediul distribuitorilor. Compania produce şi mărci private.

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*