Turism

9,24 milioane de lei pentru ca „burgul Ghimbav” să își recapete farmecul istoric, iar biserica fortificată să devină un punct de atracție

ghimbavPrimăria orașului Ghimbav și-a dat mâna cu Biserica Evanghelică în vederea reabilitării bisericii fortificate din localitate. Autoritățile ar urma să depună un proiect în vederea finanțării lucrărilor prin Programul Operațional regional (POR) 2014 – 2020 – Axa prioritară 5. În vederea depunerii proiectului, Asociația pentru Inițiative Durabile Alternative (AIDA) a întocmit studiul de fezabilitate pentru acest proiect, iar în conformitate cu acesta costul total al lucrărilor este de 9.247.064,98 lei, inclusvi TVA. Dacă se va obține finanțarea europeană, Primăria ar urma să achite de la bugetul local o cofinanțare de numai 2%, respectiv de 183.015,3 lei. De asemenea, cheltuielile conexe ce ar putea apărea pe perioada șantierului ar urma să fie asigurate tot de la bugetul orașului Ghimbav. Scopul principal al proiectului este acela de a reintroduce fortăreața în circuitul turistic, proiectul fiind numit „Recuperarea identității burgului Ghimbav prin lucrări de restaurare, conservare și echipare modernă și valorificare durabilă pentru introducerea în circuitul turistic național și internațional a Bisericii Evanghelice Fortificate”.

 

Proiectul ca de altfel și parteneriatul dintre orașul Ghimbav și Biserica Evanghelică a fost adoptat de către Consiliul Local al orașului.
Cetatea ţărănească Ghimbav (Biserica fortificată “Sf. Petru”) a fost construită în sec. XV, în jurul bisericii evanghelice care fusese ridicată în sec. XIII, de că tre cavaleri teutoni. Zidul de apărare a fost construit din piatră şi cărămidă. Cetatea era înconjurată de un şanţ umplut cu apă. În zona de sud-est a existat un pod de trecere apărat de un masiv turn de poartă. Iniţial cetatea avea şapte turnuri din care s-au păstrat cinci. Această cetate nu a fost niciodată cucerită prin asalt, fiind predată de două ori de bunăvoie. Prima dată a fost predată în anul 1611 principelui Gabriel Báthory în schimbul promisiunii că locuitorii nu vor fi supuşi jafului. Cetatea a fost apoi recucerită de Michael Weiss din Braşov care a redat-o locuitorilor. După ce a fost incendiată de un fulger în anul 1642, cetatea a mai fost predată odată tătarilor în anul 1658, în drumul lor către Austria unde urmau a-i ajuta pe turci. Tătarii au incendiat cetatea şi satul şi au luat ostatici. În anul 1876 în locul turnului cu intrarea în cetate a fost construită primăria Ghimbavului, şi fortificaţia s-a ruinat în ultimele decenii.

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*