Turism

Primii turiști care petrec Crăciunul și Revelionul pe stil vechi au sosit în Poiana Brașov și Predeal

schi-poiana-brasovPrimii turiști din Republica Moldova, Ucraina sau Rusia au ajuns la Poiana Brașov și Predeal pentru a petrece Crăciunul pe rit vechi, care se sărbătorește pe 7 ianuarie.

„Aceștia sunt cazați la hoteluri de patru stele din stațiune care au pregătit pachete de servicii de cinci nopți de cazare cu prețuri cuprinse între 165 de euro de persoană, și 555 de euro de persoană, ultima ofertă având inclus în pachetul de servicii micul dejun și cina. Între 20 și 30% din capacitatea acestor hoteluri este ocupată de turiștii care petrec Crăciunul pe rit vechi”, a precizat pentru AGERPRES, Nora Dudiță, de la Asociația de Promovare a Turismului din Poiana Brașov.

Hotelierii le pregătesc meniuri tradiționale pentru seara de Crăciun, dar și multe surprize, potrivit sursei citate. Ca în fiecare an acești turiști iau cu asalt pârtiile de schi din stațiune pregătite în totalitate pentru iubitorii acestui sport. Toate cele șapte pârtii de pe domeniul schiabil sunt amenajate și pot fi folosite la întreaga capacitate.

Stațiunea Poiana Brașov este în continuare destul de aglomerată având în vedere vacanța elevilor, dar și faptul că se schiază peste tot, nemaifiind porțiuni de pârtii cu interdicții (n.red. părțile inferioare ale pârtiilor Lupului și Subteleferic au fost amenajate în ultimele zile ale anului trecut și au putut fi folosite de schiori începând de la 1 ianuarie).

Stațiunea Poiana Brașov a fost ocupată 100% de Revelion, iar în zilele de Crăciun între 45% și 90% , a precizat Nora Dudiță.

Pe de altă parte, hotelierii din Predeal nu au pregătit pachete de servicii speciale pentru turiștii care vin să petreacă Crăciunul pe rit vechi, aceștia cazându-se pe cont propriu la pensiuni sau hoteluri.

“Sunt turiști din Republica Moldova, din Ucraina care s-au cazat la hoteluri sau pensiuni, acolo unde au dorit. Fiecare va sta cât dorește, tocmai din acest motiv nu au fost pregătite pachete de servicii. Stațiunea este destul de aglomerată având în vedere vacanța elevilor, dar și faptul că se schiază pe toate pârtiile”, a precizat, pentru AGERPRES, Cătălin Câmpeanu, de la Asociația de Promovare a Turismului Predeal.

Referitor la gradul de ocupare al stațiunii în noaptea de Revelion, sursa citată a precizat că toate restaurantele din Predeal au fost ocupate la întreaga capacitate, iar pe pârtia Clăbucet, unde s-a organizat un spectacol de muzică și lumini la trecerea dintre ani, s-au aflat aproximativ 17.000 de persoane.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*