Stiri Brasov

Secretarul Primăriei Brașov, atac cerebral după aparițiile DNA. Sau doar încearcă să evite un proces?

CONSILIUL LOCAL BRASOVNicolae Paraschiv, secretarul Primăriei Brașov, a făcut un atac cerebral în urma controalelor procurorilor Direcției Naționale Anticorupție, fiind internat în spital. Paraschiv nu este vreun om slab de înger, care să se piardă repede cu firea, ci un fost maior de securitate. Totuși, surse din interiorul Primăriei susțin că atacul cerebral este o chestiune oarecum inventată pentru a scăpa de un proces în care Paraschiv este pârât.

Paraschiv este secretarul primăriei Brașov din 2001. Potrivit Brașovul Tău, acesta a ocupat funcția „folosindu-se de fals si uz de fals, functia de secretar la Primaria Brasov. Protejat de persoane sus-puse si considerat mana dreapta a primarului, Paraschiv nu se sinchiseste de Legea Administratiei Publice Locale care interzice celor care au facut politie politica sa fie functionari publici”.

„Pe vremuri, asa cum rezulta din declaratiile celor anchetati de el, a terorizat fizic si psihic femeile care nu voiau sa faca fortat copii si pe brasovenii care au cartit impotriva comunismului. Acum, este cel care ii valideaza pe cei alesi democratic de brasoveni in Consiliul Local.

Paraschiv a fost instalat in post, ca secretar interimar in Primaria Brasov, de fostul prefect PSD, Otilian Neagoe, in 2001. In ianuarie 2006, s-a inscris, a participat si a castigat concursul organizat de Primarie pentru ocuparea functiei de secretar. A fost singurul candidat. Pentru a i se permite sa ocupe functia, a declarat pe proprie raspundere ca nu a facut politie politica. Falsul se afla si acum printre documentele Primariei.

Primarul Scripcaru stia, si stie si acum, ca se incalca legea, dar se face ca ploua, relatiile lui cu secretarul Primariei fiind foarte stranse. Functionarii institutiei stiu si ei, dar tac malc, de frica.

Falsul facut de Paraschiv, consemnat si arhivat in documentele oficiale  ale muncipalitatii, este dovedit de probe zdrobitoare:  un denunt penal, datand din 2006 si nesolutionat inca de Parchetul de pe langa Judecatoria Brasov cuprinde mai multe declaratii olografe ale unor  brasoveni care au fost anchetati dur  de Paraschiv in anii `80 si care au avut mult de suferit, impreuna cu familiile lor din cauza masurilor de teroare dispuse de fostul maior Paraschiv.

 

Securist cu brevet de revolutionar

Desi  a fost implicat ca ofiter de Securitate in evenimentele din 22 decembrie 1989, Paraschiv a avut tupeul sa solicite – si sa obtina – in 1992, prin Asociatia „Brasov-Decembrie 1989″, certificatul de Luptator Remarcat prin Fapte Deosebite, conform legii nr 42/90, beneficiind, desigur, de toate drepturile conferite de respectivul act normativ.

Obisnuit deja cu declaratii false si memorii aberante, odata cu aparitia Legii 341 din 2004, a cerut preschimbarea certificatului. Presedintele organizatiei brasovene de revolutionari, Dorin Lazar  Maior a inchis si el ochii  in fata tortionarului care a anchetat inclusiv membri din asociatie  si i-a promovat dosarul la Bucuresti, la SSPR, dand si o recomandare scrisa in acest sens”.

 

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*