Stiri Brasov, Timp liber

Meciul România – Franța se vede și în Piața Sfatului, pe trei ecrane gigant

nationala-fotbal-alexandru-hojdaBCR și Fundația Salvați Copii organizează astăzi, începând cu ora 15.30, în Piața Sfatului, un eveniment caritabil, la care invitat special va fi artistul braşovean Horia Brenciu, care va susţine şi un concert începând cu ora 20.00.
Spectacolul va fi impresionant, pe lângă scenă, organizatorii pregătind şi trei ecrane de mari dimensiuni, aşa cum se întâmplă la orice mare concert. În cadrul evenimentului vor fi „expoziţii cu donaţii”, iar fondurile vor fi utilizate pentru achiziţionarea unui aparat necesar Secţiei de Neonatologie a Spitalului Clinic de Copii Braşov.
Evenimentul se va deschide la ora 19.00, când dr. Olimpia Petrescu de la Spitalul Clinic de Copii va avea o prezentare a beneficiilor acestui aparat. Apoi, vor fi spectacole susţinute de elevii mai multor şcoli, iar înainte de concertul lui Horia Brenciu vor fi lansate baloane cu heliu.
Cele trei ecrane nu vor fi stinse după încheierea evenimentului caritabil ci vor fi utilizate pentru transmiterea meciului Franţa-România din cadrul Euro 2016, transmisie ce va începe la ora 21.30.

Multe evenimente în centrul oraşului

Tot în acest weekend, în centrul oraşului, pe lângă festivalul Strada dell ‘arte, administratorul public al Braşovului, Miklos Gantz a anunţat că sâmbătă şi duminică, în Piaţa Sfatului va fi şi o expoziție cu vânzare și târg meșteșugăresc, organizat de Asociația pentru Diaspora Maghiară. Evenimentul a ajuns la a treia a 3-a ediție. Reprezentantul municipalităţii a afirmat că vor fi 40 de standuri, de la care brașovenii pot cumpăra de la preparate culinare ungureşti la obiecte tradiționale. Tot în Piaţa Sfatului, în perioada 10-18 iunie, braşovenii şi turiştii vor putea vedea poze vechi din oraşul de la poalele Tâmpei, în cadrul expoziţiei „Oraşul Memorabil”, organizată de Filiala Braşov-Harghita Covasna a Ordinului Arhitecţilor din România.
De asemenea, în cursul acestui weekend, în parcul din Centrul Civic va fi deschis un târg meșteșugăresc și de produse tradiționale.

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*