*După ce a vândut doar șase bucățI, compania se reorientează pe producția de șasiuri, pentru care ar putea avea comenzi din Columbia
Autobuzul Urban Crosstown, produs de Roman SA, nu va mai merge niciodată pe drumurile din România. Proiectul a fost îngropat, pentru că autoritățile din România nu au dorit să cumpere un autobuz fabricat în România, preferând second-hand-urile sau autobuzele mult mai scumpe din străinătate.
Roman a vândut, anii trecuţi, doar 6 unităţi unor firme de transport internaţional de pasageri, şi aceasta a fost tot. Nicio altă unitate nu se va mai face. Urban Crosstown nu va fi lansat în producţie de serie pentru că proiectul a expirat deja. „Am avea nevoie de o altă omologare, de o altă linie de producţie pentru motor, pentru că acum ni se impun normele EURO 6. Nu are sens, mai ales că nu avem comenzi. Autobuzul românesc s-a dovedit un eşec. Nimeni din ţară nu ne-a vrut”, spune Carol Rugacs, directorul fabricii braşovene. Acesta precizează că i se pare curios că nicio primărie din ţară nu i-a chemat măcar pentru nişte teste cu autobuzul. „Probabil că i-a speriat preţul. Adevărul e că preţul de catalog era de 120.000 de euro, cu aer condiţionat. Înţeleg că, acum câţiva ani, în Bucureşti s-au cumpărat autobuze cu 180.000 de euro fără aer condiţionat. Eram prea scumpi, ce să mai….”, arată, ironic, Rugacs.
Dacă autobuzul Roman nu va mai rula vreodată pe străzile din România, componente ale acestuia sunt dorite tocmai peste Ocean, în Columbia. Guvernul columbian a cumpărat de probă două șasiuri de Urban Crosstown (un model lung şi unul scurt), dintre care unul a fost omologat (cel scurt) şi urmează să facă o comandă masivă la Braşov. „Livrările vor începe din acest an. Negociem o comandă de 400-500 de bucăţi, la un preţ de 56.000 de dolari pe unitate”, precizează directorul Roman. Dacă va fi semnat, contractul ar putea aduce circa 25 de milioane de dolari la Braşov, în următorii ani, garantând activitatea fabricii şi locurile de muncă ale salariaţilor. Fără acest contract, viitorul este incert pentru Roman, dat fiind faptul că nu prea mai este de lucru.
Dincolo de încercările de a intra în graţiile autorităţilor locale din România, fabroca braşoveană a căutat şi în afară clienţi, însă nu a avut mai mult succes. Discuţiile cu posibili cumpărători din Orientul Mjlociu nu ajuns la nicio concluzie. Preţul cerut pe autobuz era de 120.000 de euro, însă braşovenii ar fi fost dispuşi să negocieze o reducere de până la 20%. „Se pare că rămânem la varianta vânzării de şasiuri, nu avem niciun rezultat pe autubuzul întreg”, explică Rugacs.
La Roman se mai produc camioane, autovehicule speciale pentru diverse industrii şi tractoare. Până în urmă cu câţiva ani, Roman Braşov era furnizor de camioane militare pentru Pentagon. Americanii însă, din 2013, nu au mai făcut noi comenzi.
2 comentarii
Stim foarte bine de ce nu s-au cumparat autobuze de aici. Nu se puteau face manereli prea mari…