O echipă de români au pregătit o aplicaţie specială pentru eclipsa parţială de vineri, de la ora 10. Astfel, cu ajutorul unor hărţi interactive, putem vedea ora exactă în care putem privi eclipsa oriunde pe glob.
Kronpass, un startup din Braşov, a făcut o hartă interactivă care este disponibilă pe internet. Cu ajutorul ei, oriunde vom da click putem afla ora de începere a eclipsei, durata ei şi gradul de acoperire al Soarelui. „Cred că eclipsele sunt evenimente fascinante. Mulţi nu înţeleg fenomenul. Fiind şi pasionat de astronomie, am considerat că e o oportunitate pe care nu trebuie să o ratăm“, a spus Ionuţ Pascu, fondator Kronpass, cei care au realizat site-ul.
Site-ul foloseşte o reprezentare de tip heatmap, pentru a ilustra cele două conuri de umbră ale lunii. Regiunea mai slab luminată este cea afectată de eclipsa totală, iar penumbra de eclipsa parţială. Pe baza fusului orar şi coordonatelor punctului pe care se execută un click, algoritmul calculează caracteristicile locale ale eclipsei. „Oricine poate afla informaţii personalizate cu privire la tipul eclipsei, magnitudinea ei, gradul de obscurare, ora de începere, durata ei, ora de maximă eclipsare şi poziţia Soarelui“, a explicat Pascu pentru adevarul.ro.