*Salariile pot ajunge la 1.500 de euro brut
Compania americană CGS, furnizor de soluţii de outsourcing prezent pe piaţa din România, scoate la concurs 500 de slujbe în limbile engleză, franceză, germană, spaniolă, italiană, portugheză, olandeză, maghiară. „CGS îşi extinde echipa întrucât avem clienţi noi şi, în consecinţă, ne implicăm în proiecte noi, pentru care avem nevoie de personal. Printre joburilor scoase la concurs sunt atât locuri de muncă nou create, cât şi poziţiile ale căror ocupanţi ori au promovat ori s-au orientat spre alte domenii. Suntem astfel într-un proces de recrutare accelerată, un lucru deloc uşor având în vedere competenţele lingvistice avansate şi ansamblul de aptitudini pe care le căutăm”, spune Vladimir Sterescu, Country Manager CGS în România.
CGS furnizează companiilor soluţii de outsourcing în 18 limbi străine: servicii de customer care, suport tehnic, help desk, telesales, precum şi alte servicii externalizate pe multe verticale de business. În România, activitatea CGS este organizată în patru centre, respectiv în Bucureşti, Braşov, Sibiu şi Târgu Jiu.
Dintre cele 500 de posturi scoase la concurs de CGS, cele mai multe vor fi în centrele de suport din Bucureşti şi Braşov, dar şi din Sibiu şi Târgu Jiu. Candidaţii din Bucureşti trebuie să aibă cunoştinţe avansate de limba engleză, franceză, germană, spaniolă, italiană, portugheză sau olandeză şi, în cazul anumitor proiecte, pe lângă acestea, şi experienţă în domeniul financiar sau tehnic pe zona de IT.
Engleză, magiară, germană, franceză…
În Braşov, limbile străine cele mai căutate sunt limba engleză, maghiară, franceză, germană, spaniolă şi italiană, în timp ce, în Sibiu şi Târgu Jiu, CGS caută cunoscători de limba engleză, germană sau franceză. În aceste două centre, însă, compania scoate la concurs şi posturi care nu implică obligatoriu cunoaşterea la nivel avanasat a unei limbi străine şi care permit angajaţilor să aleagă un program de lucru flexibil de 4 ore, 6 ore sau 8, în functie de opţiunile lor.
„Testarea candidaţilor este complexă întrucât ne dorim ca angajaţii noştri să aibă un nivel foarte bun de cunoaştere a limbilor străine, care – în funcţie de fiecare job în parte – trebuie completat de alte cunoştinţe tehnice sau diferite aptitudini. Criteriile noastre de selecţie sunt într-adevăr foarte stricte, dar în România există forţa de muncă pregătită corespunzător: trebuie doar «să ne găsim» reciproc”, a precizat Vladimir Sterescu. După angajare, CGS organizează sesiuni de pregătire de o lună care vor ajuta noii angajaţi să înţeleagă şi să îşi desfăşoare activitatea ulterioară în cadrul companiei.
În România, CGS are aproape 3.000 de angajaţi, peste 75% dintre aceştia având vârsta medie de 25 de ani. Aproximativ 95% dintre angajaţii CGS sunt absolvenţi sau studenţi ai unor instituţii de învăţământ superior, majoritatea vorbind două – trei – unii până la cinci limbi străine. Câştigul salarial depinde în primul rând de limba în care fiecare angajat îşi desfăşoară activitatea, precum şi de ansamblul competenţelor solicitate (tehnice, de negociere etc), aşa încât în primul an de activitate veniturile totale lunare (salariu, tichete de masă, bonusuri etc) variază în general de la venitul mediu brut pe economie până la peste 1.500 euro brut.
7 comentarii
Buna ziua ma numesc Anghel Sorin vorbesc limba germana si spaniola la nivel converasational.Sunt interesat de un loc de munca in compania cgs. Numarul meu este 0765576209.
Buna ziua, ma numesc Papara Floriana si m-ar interesa un loc de munca in cadrul companiei CGS Brasov. Numarul meu de telefon este 0754552444. Va multumesc.
Ma numesc Boga Attila Hunor si mar interesa un job la cgs vorbesc limba romana si maghiara.nr meu este 0727649556 multumesc
Buna ziua.Ma numesc Condrat Claudia,vorbitoare de limba romana si italiana.Sunt interesata pentru postul in limba italiana.Va las numarul meu de telefon:0753436357
Buna ziua.Ma numesc Angela Moldovan si vorbesc limba spaniola nivel avanzar.Sunt licentiata in economie si ma intereseaza un loc de munca in cadrul companiei CGS Brasov.Nr.de teléfono 0758327917.
Buna ziua ma numesc Monica si vreau sa particip la un interviu la firma CGS.Momentan lucrez la firma Preh la QSR.
Bunã , vreau un nr de telefon