Stiri Brasov

Primăria a amenajat un nou loc de joacă pentru copiii care locuiesc în zona Barbu Lăutaru

loc de joaca_foto andrei paul_primaria brasov (7)Primăria Braşov a amenajat un nou loc de joacă în cartierul Astra, la intersecţia străzilor Sarmizegetusa, cu Barbu Lăutaru şi Berzei. Locul de joacă are o suprafaţă de aproximativ 400 de metri pătraţi şi cuprinde şase leagăne, un turn cu tobogan şi o groapă de nisip, două „leagăne” pe arcuri, o masă de şah cu băncuţe, trei bănci, dar şi alte elemente de mobilier stradal. Investiţia face parte din programul multianual de amenajare sau reabilitare a locurilor de joacă pentru copii derulat de Primăria Braşov, program în cadrul căruia au fost amenajate până acum aproximativ 200 de locuri de joacă în locuri publice din cartiere, fără a le mai socoti pe cele de la grădiniţe şi creşe. „Este un cartier foarte aglomerat şi este nevoie de cât mai multe locuri de joacă. Aici era un teren viran, iar la solicitarea cetăţenilor, am găsit această soluţie, care credem că este mai bună pentru toată lumea. Până la sfârşitul lunii vom finaliza şi amenajarea unor locuri de parcare de reşedinţă”, a precizat primarul George Scripcaru, care a inaugurat ieri acest loc de joacă alături de consilierul local Radu Iov.

„Cetăţenii din zonă ne-au solicitat de mai mult timp amenajarea unui astfel de loc de joacă. Vreau să îi rog pe cetăţenii din zonă şi din Braşov să acorde mai multă atenţie acestor locuri de joacă pentru copii, să le păstreze şi să nu le distrugă, pentru că amenajarea şi întreţinerea loc necesită multă muncă şi costuri care sunt plătite de la bugetul local”, a precizat consilierul local.

Se vor amenaja şi 40 de locuri de parcare

Copiii care au venit ieri la noul loc de joacă au primit şi mici daruri, baloane, dar şi îngheţată, iar locuitorii din zonă s-au declarat mulţumiţi de soluţia găsită de municipalitate. Pentru că au avut ocazia de a se întâlni cu primarul, ei au solicitat fie mai multe bănci, fie amenajări care să le permită să stea la umbră pentru a-şi supraveghea copiii, iar unii, care locuiesc în alte blocuri decât cele din imediata vecinătate a părculeţului, chiar au spus că le pare rău că s-a desfiinţat terenul de baschet. De asemenea, municipalitatea va amenaja şi aproximativ 40 de locuri de parcare de reşedinţă în acest cartier, lucrările urmând să fie gata până la sfârşitul săptămânii, pentru ca locurile să fie atribuite în cadrul licitaţiei programate pentru data de 8 septembrie.

Totodată, în perioada imediat următoare, vor demara şi lucrări de reabilitare a locurilor de joacă amenajate pe Bulevardul Gării nr. 2, strada Alexandru Sahia, Bulevardul Ştefan cel Mare (reabilitare totală), Calea Bucureşti 33-35 şi Strada Cernatului.

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*