Primul Bike Park din România ar putea să prindă contur până anul viitor în masivul Postăvaru. Investiţia, care a fost estimată la suma de 50.000 de euro va beneficia de o cofinanţare, în valoare de aproximativ 10.000 de euro, prin programul „Ţara lui Andrei”, după cum a precizat Dan Pohrib, coordonatorul proiectului. Pentru a satisface toţi practicanţii acestui sport, indiferent de nivelul de pregătire vor fi amenajate două trasee, unul de „downhill”, de dificultate ridicată şi unul de „freeride”, de dificultate medie. „Traseele care se creează vor rezista cel puţin cinci ani, după care sunt necesare reparaţii capitale. Anual mai trebuie efectuate lucrări de reparaţii în locurile unde se remarcă acţiunea factorilor naturali şi antropici. Odată finalizate, aceste trasee vor aduce un trafic din ce în ce mai mare de practicanţi ai mountainbiking-ului. Noi estimăm, că anual, această infrastructură va fi utilizată de cel puţin 2.300 de persoane”, este de părere Pohrib.
„Circuit verde” al Braşovului
Consilierul local Christian Macedonschi consideră că acest proiect este important pentru Turismul Verde în Braşov, cum ar fi de altfel şi realizarea unui „circuit verde” al Braşovului (o pistă de biciclete şi una de jogging), în zona Bastionul Graft – După Ziduri. „În staţiunile montane din Austria, de exemplu, datorită acestor Bike Park-uri gradul de ocupare vara, este egal sau mai mare decât iarna! În România nu există nici măcar un singur parc de acest fel. Un Bike Park este echivalentul pârtiilor de schi. Se urcă cu telecabina şi se coboară cu bicicleta. Nu este nevoie decât de o defrişare minimă, deoarece lăţimea traseului este de maxim 1,5 metri. Copacii se vor ocoli şi evita la maxim. Vor fi trei trasee, pe diverse grade de dificultate, care vor porni de la staţia de sus a telecabinei mici din Postăvaru şi se vor termina la staţia de jos”, a precizat consilierul local Christian Macedonschi, care este şi preşedintele Asociaţiei pentru Promovarea şi Dezvoltarea Turismului.
2 comentarii
Cum adica nu exista nici