Stiri Brasov, Uncategorized

Autostrada Braşov – Comarnic rămâne fără termen de începere

autostrada_comarnic_brasovCNADNR arată că în prezent sunt în desfăşurare „activităţile prealabile” semnării contractelor de finanţare şi al celui de concesiune pentru autostrada Comarnic – Braşov şi precizează că obţinerea finanţării pentru un proiect de acest tip presupune “un proces laborios”, cu multe etape.

„În prezent se desfăşoară activităţile prealabile semnării contractelor de finanţare şi contractului de concesiune de lucrări publice privind proiectarea, construirea, finanţarea, operarea şi întreţinerea Autostrăzii Comarnic – Braşov. Precizăm că obţinerea finanţării în cadrul unui proiect de concesiune presupune un proces laborios, cu multe etape, care include analiza de tip «due diligence» din partea băncilor interesate în finanţarea proiectului şi care se concretizează prin încheierea unor contracte de finanţare. Lucrările de construire la autostrada Comarnic – Braşov vor fi demarate după semnarea contractului de concesiune şi a contractelor de finanţare”, a comunicat CNADNR.
Cel mai recent termen anunţat de autorităţi pentru semnarea acestui contract a fost luna iunie.
Premierul Victor Ponta şi fostul ministru al Transporturilor Dan Şova s-au întâlnit la jumătatea lunii ianuarie, la Palatul Victoria, cu reprezentanţii asocierii Vinci – Strabag – Aktor, care a câştigat licitaţia pentru construcţia tronsonului de autostradă Comarnic-Braşov, prilej cu care cele două părţi au semnat un memorandum de înţelegere.
Ponta afirma atunci că autostrada Comarnic-Braşov, în lungime de 53 kilometri, va fi finalizată în 2017, la un cost estimat de 1,8 miliarde euro, lucrările de construcţie urmând să înceapă la finalul lunii aprilie. La sfârşitul lunii martie, Şova spunea că acordul pentru construcţia autostrăzii va fi semnat în iunie, nu în aprilie, aşa cum se anunţase iniţial, amânarea termenului fiind un lucru “eminamente pozitiv” întrucât statul a reuşit să obţină angajamentul ferm din partea BEI, BERD şi Banca Mondială pentru susţinerea proiectului.
La 24 iunie, dată la care şi-a anunţat demisia din funcţia de ministru al Transporturilor, Şova a afirmat că acordul va fi semnat “în perioada următoare”, motivul întârzierii fiind legat de discuţiile dintre constructori şi finanţatorii instituţionali.
Preşedintele Traian Băsescu i-a spus la 25 iunie noului ministru al Transporturilor, Ioan Rus, după depunerea jurământului, să fie atent la premisele contractării autostrăzii Comarnic-Braşov, precizând că, din informaţiile sale, s-au produs deja acte de corupţie.

Esti Companie? Aplica gratuit!

Puteţi adăuga job-urile disponibile în compania dumneavostră pentru a fi vizibile pe site-ul BizBraşov, dacă solicitaţi un cont. Doar aşa veţi putea intra în contact direct cu candidaţii.

Un comentariu

  1. Pingback: Ce proiecte sunt importante pentru Brasov? - BrasovOnline.net

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*